admin
Am mers pana la balci, da, principalul eveniment din micile orase, la intalnirea cu partea rurala.
Nu ştiu alţi cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la cuptiorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieţii, de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!
Tot timpul am vrut să ajung în China. Te gandesti, faci planuri…si tot spui, la anul.
Multe din lucrurile bune se intampla pe neasteptate, si cam asa am aflat si eu ca pleaca Gina in China (chiar rimeaza). Dintr-un telefon intr-altul am fost ultimul pe lista.
Galerie foto, CHINA, septembrie 2018.
Cateva poze de prin China, atat cat am apucat eu sa vad din ea….